Ilya a aruncat pe masa din bucătărie un dosar gros din plastic. Lovitura surdă a făcut-o pe Daria să tresară și să scape din mâini prosopul umed.
Pe blat, chiar lângă omleta de dimineață rămasă pe jumătate și firimiturile de pâine, s-au împrăștiat foi cu planuri, grafice și estimări de costuri.
— Am calculat tot, Daria. Am verificat piața, am vorbit cu oameni care se pricep — Ilya s-a sprijinit greu cu palmele de masă, aplecându-se spre soția lui. — Gata cu amânările. Casa bunicului tău trebuie pusă la vânzare mâine.
Daria a ridicat prosopul de pe jos și l-a agățat calm în cuiul de lângă chiuvetă. În interior, totul i se strânsese, dar la exterior rămânea stăpână pe sine.
— Ilya, am mai vorbit despre asta. Nu vând casa bunicului Matvei. Este amintirea mea. Și proprietatea mea.
— Amintirea nu aduce bani! — a izbucnit el nervos, aranjându-și gulerul cămășii. — Iar un capital lăsat degeaba lângă Sankt Petersburg, în timp ce noi numărăm fiecare bănuț în Riazan, e pur și simplu risipă.
Ascultă, am un plan: vindem, împărțim banii — jumătate pentru mine, o parte pentru mama — iar tu îți iei o mașină sau o garsonieră.
Daria îl privea pe bărbatul cu care fusese căsătorită trei ani și simțea cum i se naște o repulsie tot mai puternică.
Se cunoscuseră la un târg de construcții. Ea era designer de peisagistică, el lucra în aprovizionare în domeniul construcțiilor. Un tip obișnuit, fără mari ambiții, dar părea stabil și „normal”.
Se căsătoriseră simplu. O mică petrecere într-o cafenea, părinți, semnături. Daria îl primise în apartamentul ei cu trei camere, moștenit de la părinți. Ilya venise cu o singură valiză albastră cu roți.
— O să ne descurcăm cumva — spusese atunci, așezând câteva tricouri în dulapul uriaș. — O să câștigăm. Eu sunt bărbatul, eu întrețin familia.
Doar că anii treceau, iar familia era întreținută în principal de Daria. Munca ei înflorise, avea tot mai mulți clienți, proiecte, contracte.
Ilya rămăsese la același salariu, se plângea de șefi și își schimba constant „pasiunile”. Ba echipament scump de snowboard folosit de două ori, ba undițe și accesorii de pescuit.
La început își împărțeau cheltuielile egal. Apoi, treptat, totul a ajuns pe umerii Dariei: chirie, mâncare, reparații.
Ilya doar ridica din umeri: „Ne-au tăiat bonusurile, iubito, înțelege. Suntem familie”. Și ea înțelegea.
Ruptura a început acum trei luni, când a murit bunicul Matvei.
Locuia lângă Sankt Petersburg, într-o casă veche, solidă, pe un teren mare plin de pini. Familia îl vizita rar — mai mult îl sunau de sărbători, sugerând că „ar trebui să facă ceva cu casa”.
Doar Daria fusese cu adevărat lângă el. Lucra de la distanță, mergea lunar, organiza îngrijirea, rezolva tot. Ilya nu suporta asta. O considera o risipă de bani și timp.
Când s-a citit testamentul, familia a explodat. Totul fusese lăsat ei — singurei nepoate care rămăsese alături de el până la capăt.
Când Daria s-a întors de la notar și i-a spus valoarea estimativă a proprietății, Ilya s-a schimbat imediat. A încetat să se mai plângă, devenind brusc exagerat de amabil. Îi aducea cafea la pat, zâmbea, o întreba mereu cum se simte.
Iar după o săptămână au început „planurile de afaceri”.
— La ce ne trebuie casa aia veche? — spunea el, derulând pe telefon. — O vindem. Eu am găsit un spațiu pentru un depozit, îmi fac firmă de logistică. O să fie bine.
— Este o parte din copilăria mea — răspunsese Daria atunci. — Vreau s-o renovez. Poate mergem acolo în vacanțe.
Ilya nu spusese nimic, dar fața i se întărise.
Ofensiva reală a început când a venit mama lui, Tamara Vasilievna. De obicei rece și critică față de Daria, de data asta intrase în apartament cu o prăjitură și un sul mare de hârtie.
A întins proiectul pe masă.
— Uite, Daria — începuse ea. — Ne-am gândit împreună cu Ilya. Vindeți casa bunicului și construim o spălătorie auto. Am deja un teren la marginea orașului.
Daria ridicase privirea.
— O spălătorie?
— Desigur — încuviințase soacra. — Ilya va avea în sfârșit o afacere adevărată. Eu mă ocup de contabilitate.
— Și eu îmi iau o parte din bani — adăugase după o pauză.
— Pe ce bază?
— Pe baza faptului că mi-am crescut fiul. Familia înseamnă interese comune.
— Nu — tăiase scurt Daria. — Casa nu este de vânzare.
Soacra plecase furioasă, iar Ilya tăcuse demonstrativ câteva zile.
Iar acum revenise la atac.
— Deci împărțim: jumătate pentru mine, o parte pentru mama — repetase Daria calm. — Și eu ar trebui să mă bucur de o mașină?
— Așa funcționează familia! — ridicase el vocea. — Tu singură n-o să faci față.
— „Casa ta”? — întrebase ea încet.
În ochii lui apăruse iritarea.
— Da. Și azi mergem la agentul imobiliar. Am făcut deja programarea.
Daria a deschis robinetul, a spălat o cană și a ascultat câteva clipe sunetul apei. Apoi l-a închis.
— Nu mergi nicăieri.
— Ce?
— Nu mergi la agent. Pleci altundeva. La mama ta, la hotel, unde vrei.
Ilya a râs nervos.
— Ai înnebunit? Divorț? Dintr-o singură discuție?
— Nu dintr-o discuție. Din cauza ta.
Fața lui s-a întărit.
— E apartamentul meu!
— Al meu. L-am cumpărat înainte de căsătorie. Nu ești înregistrat aici.
— Am făcut renovări!
— Din banii mei.
A făcut un pas spre ea.
— Împărțim totul în instanță!
— Încearcă.
În vocea lui a apărut panică și furie.
— O să iau oricum jumătate!
Daria l-a privit obosită.
— Du-te la un avocat. Să-ți explice ce înseamnă moștenirea.
S-a întors și a ieșit în dormitor.
Dincolo de ușă au început zgomotele: sertare trântite, înjurături, haos. După patruzeci de minute, ușa de la intrare s-a izbit atât de tare încât a căzut calendarul de pe perete.
Apartamentul a rămas gol.
Dispăruseră consola lui, undițele, o parte din lucruri. Pe masă rămăseseră cheile. Valiza albastră se întorsese la punctul de plecare — împreună cu el.
Seara au început mesajele. Mama lui Ilya o acuza că i-a distrus „băiatul”. El alterna amenințări cu rugăminți.
Daria i-a blocat pe amândoi.
Procesul de divorț a fost scurt. Niciun avocat nu îi dădea șanse. Actele erau clare, moștenirea îi aparținea exclusiv ei, iar apartamentul era proprietatea ei.
În instanță, Ilya stătea strâns, fără să o privească. Tamara Vasilievna ofta teatral în ultimul rând.
La ieșire, Daria a inspirat adânc și a simțit ușurare.
Câteva luni mai târziu s-a mutat în casa bunicului Matvei. Mirosul de pin și lemn vechi umplea camerele. A refăcut grădina de la zero, construind spațiul pe care și-l dorise mereu.
Ilya a rămas cu mama lui într-un apartament mic. Și-a schimbat jobul, și-a vândut echipamentele sportive și le spunea des cunoscuților că „femeile doar profită de bărbați”.
Daria nu mai auzea asta.