Un secret dezvăluit
Clara simțea cum inima îi zvâcnea mai repede cu fiecare pas pe care îl făcea. Se aplecă pentru a observa acea neregularitate. Pe podea, un fir de păr, lung și blond. Ochii ei s-au mărit. Atunci și-a amintit. Soțul ei, Andrei, nu ar fi dus niciodată pe cineva acasă. Dar gândul acesta nu făcea decât să-i amplifice gura uscată și o frică inexplicabilă în piept. Se întoarse deodată, având impresia că cineva o urmărește, dar nu era nimeni.
Cu fiecare secundă care trecea, atmosfera devină din ce în ce mai apăsătoare. Gândurile îi zburau în toate direcțiile. „De ce nu mi-a spus că va avea pe cineva acasă? Oare m-a înșelat?” Clara se zgândea între aceste întrebări, mintea ei fiind un labirint de incertitudini. Când se îndreptă mai departe, razele de soare pătrundeau cu greu prin perdelele întunecate, creând o senzație de haos și de taină în jur.
Ușa băii era întredeschisă. Un impuls inexplicabil o împinse să se apropie. Mâinile îi tremurau, dar și-a strâns pumnii, așa că nu mai avea nimic de pierdut. „Andrei!” strigă iar. Răspunsul fu un ecou rece, iar Clara căută să își recâștige controlul. Răsfoi prin amintiri în timp ce pășea în baie. Peste tot se aflau produsele de îngrijire ale unui alt om. Ceva mai mult decât un fir de păr… erau tuburi de cremă, un parfum de marcă, iar pe marginea băii se afla o perie de păr. Una pe care nu o recunoscuse.
„Cine ești?” întrebă ea în șoaptă, de parcă s-ar fi temut de răspuns. O trupă străină. Cu siguranță. Ceva care nu ar fi putut fi decât o iluzie a minții sale, dar inima, aceea pulsând nebunește, i-a spus altceva. „Ușa aia… e deschisă.”
Întorcându-se la dormitor, Clara observă că pe pat era un disc de vinil, îngrămădit printre perne, plin de praf. „Asta nu e bine.” Un sentiment scârboș al trădării începuse să o consumă. Totul părea ca o farsa orchestrat; era nișa în care își hrănea temerile. Cum a putut să îi facă așa? Până și mirosirea de parfum din cameră era diferită. Femeia aceea fusese acasă, ocupându-se de cele mai intime colțuri ale vieții lui Andrei… și acum, Clara făcu un pas înapoi, imobilizată de gânduri.
„Trebuie să fug!” gândi ea brusc, îndreptându-se spre ieșire ca și cum cineva o urmarea. Dar înainte de a ajunge la ușă, auzi un zgomot venind din bucătărie.
Emoția se transformase în panică. Se apropie încet de ușă, gândindu-se că poate încă undeva, în spatele acelui sunet, Andrei se află. Cu inima în gât, deschise ușa cu o mișcare rapidă. Ceea ce ajunse să vadă o șocă. Andrei era acolo, în mijlocul bucătăriei, cu un cuțit în mână, dar nu tăia legume, ci era concentrat asupra unei nimicuri. Ușa era deschisă, iar mirosul de mâncare delicios mișca aerul din jurul ei.
„Clara!” exclamă el, dar era prea târziu. Oare de câte ori au avut aceste cuvinte aceași inflexiune a surprizelor și dezamăgirilor? Nu contează. Clara privi fix la el, neștiind ce să răspundă. „Îți spun că sunt bine. Aici, totul e bine!”
„Bine?” răspunse ea, cu un ton sarcastic, „Acum am venit să observi că eu nu sunt de fapt ceea ce credeam? Vei continua cu urechea întinsă spre altele? Această odă a unei relații falimentare era exact ce-mi doream să văd!”
Andrei părea confuz. Uita-se la ea, dar privirea lui era plină de o neliniște inexplicabilă. „Ce vrei să spui? Oare ai venit să îmi declari război? Am crezut că te întorci mai devreme!”
„O are un altul în viața ta?” întrebă Clara cu o voce tremurândă, simțind cum valul de umilință îi strângea inima.
„Nuuuu, du-te de aici!” strigă el, dar nu cu furie. Era o disperare a unui bărbat preocupat. „E pregătirea unei mese surprise. Am vrut să te surprind. Asta e tot!”
Dar nu era „tot”. Pe masă se afla o sticlă de vin fiert, parfum din perioada Crăciunului, iar în jur – o farfurie cu bei de brad și un platou cu vinete. Nicio urmă de preparatele ei zdruncinate cum obișnuise.
„Nu mi se părea nimic serios,” gândi Clara iarăși, tot ce era în ea se descompunea. Se întoarse spre ușă, fără a se uita în urmă. Pașii ei erau ușori și repezi. Înăuntrul ei, se desfășura o mare confuzie. A ajuns la scările clădirii și își dădu seama de faptul că singura măsură a dragostei lor fusese manipularea.
„De ce m-aș întoarce?” întrebă Clara, lăsând totul în urmă, pe realitate.
Era ora 11 și asta însemna că începuse o altă zi pentru Clara. O zi în care trebuia să continue să meargă mai departe. Pe scările clădirii, cu ochii înlăcrimați, dar pe deplin hotărâtă, lăsă ușa închisă în urma ei.