Rădăcini adânci ale trecutului
Un val de teroare a străbătut-o pe Lucia. Cu inima bătând nebunește în piept, a realizat că tot ce descoperise despre Leonardo era mai profund decât simpla lui anxietate. Își mulțumea că se transformase în parte din povestea lui, însă un sentiment de neîncredere o apuca. Ușa a scârțâit, iar Leonardo a intrat în încăpere, privindu-l fix.
— Bănuiesc că ai descoperit ceva, nu? — a întrebat el, ochii săi negri strălucind într-o manieră periculoasă.
— Nu este nimic — a ripostat ea repede, dând din mâini ca și cum ar încerca să alunge un mușcător, dar tăcerea din cameră era apăsătoare. În mod evident, minciuna era transparentă.
Leonardo a făcut un pas spre ea, apropiindu-se suficient de aproape încât să simtă mirosul parfumului lui scump. — Ești o femeie inteligentă, Lucia. Chiar crezi că nu observ că știm prea multe unul despre altul?
Ea și-a mușcat buza inferioară, inspirând profund pentru a-și controla tremurul. — Am găsit niște plăți dubioase… la firma aceea, Atlas.
Cu fiecare cuvânt rostit, îngrijorarea creștea în ochii lui Leonardo. A închis ușile, ascunzându-se de privirile curioase ale bodyguarzilor.
— Ascultă, nu trebuie să îți faci griji. Mike și Anatoli sunt doar aici pentru a se asigura că suntem în siguranță — a spus el, dar Lucia a putut simți că măștile se crăpau.
— În siguranță? Ce ai de ascuns? — a întrebat ea, cu voce mai ridicată. Respiră adânc, apoi continuă: — Tot ce am aflat este legat de moartea surorii tale. De ce ai angajat vreo companie care a avut de-a face cu o atât de mare tragedie?
Leonardo a fost tăcut câteva momente, gândindu-se. Umerii săi s-au lăsat, iar tragerea de inimă părea mai adâncă în acel moment.
— Timpul petrecut acasă nu a fost ușor. Daniela a fost totul pentru mine. Moartea ei a fost un accident. Dar, cred că nu mă înțelegi pe deplin. Cu această firmă am crezut că făceam lucruri bună. M-am înșelat, însă…
Revelarea adevărului
Rămăsese în aer un sentiment ca de lună plină. Asemenea unei furtuni care se apropia. Lucia a realizat că veteranii vieții nu își revelează secretele. Nu așteptau sau nu reacționau la zvonuri.
— Crezi că sunt atât de naivă? — a spus Lucia, cu glasul ei tremurând.
Leonardo a suspinat adânc, simțind greutatea propriilor alegeri. — Nu. Dar acum, vreau să aflăm împreună adevărul. Te rog, să nu pierdem această șansă.
Părul iese din zona de confort și ea și-a dat seama că emoțiile îi acaparaseră gândurile. Și dintr-o dată, acolo era – o fărâmă de încredere care începea să se formeze între ei. Și-atunci el a spus:
— Vreau să mergem la biroul companiei. Trebuie să deschidem toate dosarele și să vedem ce se întâmplă. Există mai multe decât pare.
Scrutându-i fața, Lucia a realizat că s-ar putea să fie ultima ei șansă de a pătrunde în misterul profund care o învăluia.
Pachetul periculos
La birou, atmosfera era rece. Lumina artificială făcea birourile să pară mai somptuoase decât erau în realitate. Oroarea se amplifica. Rădăcina acestei nebunii putea fi simțită în fiecare colț al încăperii. A înfruntat serverul și, căutând printre dosare, în cele din urmă găsi un pachet eticheta cu sigiliul Atlas.
— Aici! — a spus ea, lăsându-l pe Leonardo să își facă drum în fața ei.
Apucându-l, tremurul a fost unul palpabil; acea atingere era mai mult decât o simplă interacțiune între colegi. Eram parteneri, ne era teamă.
Leonardo a desfăcut pachetul cu grijă, iar în interior era un dosar vechi, deteriorat, plin cu documente menționate pe parcurs.
— Ceea ce am găsit aici… sunt contracte cu agenții de securitate și rapoarte despre Daniela. Toate avizele date pentru hipnoză și analize de somn! — a șoptit el.
O vădită neagră s-a arătat în urmă. Undeva, în trecut, ceva îi împingea pe amândoi spre o prăpastie.
— Asta nu este tot! — a afirmat el, frunzărind mai departe. — Există o mențiune care se referă la un test secret pe care l-au efectuat… fără consimțământ.
Ce a provocat haosul
Fața Luciei a fost înghețată, ca și cum ar fi văzut un spectru. Și exact în acel moment, o idee a început să prindă contur. Era un joc despre care nu știau nimic și care îi introducea atât de mult în cercul vicios al neîncrederii.
— Leonardo, trebuie să ne ferim de ei! Dacă află ce am descoperit…
Dar n-a mai putut termina, pentru că deja simțea o vibrație în aer. O ușă a bubuit. Leonard a sărit pentru a verifica, iar Lucia a rămas cu sufletul la gură.
Un shout i-a lovit din spate; Leonardo a fost pus la pământ. Iar Lucia, instinctual, s-a grăbit după el, dar patru bărbați au apărut ca umbre din întuneric, trăgându-l pe Leonard într-un colț.
— Nu mai indrazni să te bagi! — a strigat unul dintre ei.
Lucia, trăgând din tot sufletul, a reușit să își adune curajul, să alerge și să strige: — Lăsați-l!
Reuniune finală
Leonardo s-a întors, constientizând că trebuie să lupte, să supraviețuiască. Ceea ce părea o poveste despre afaceri a devenit brusc o luptă între bine și rău, dintre cei care se îngrijesc cu adevărat și cei care abuzează de putere.
Lucia, utilizând o măciucă din colț, a izbit un agresor. Aceasta a fost acțiunea care a dat frâu liber disperării. Totul s-a transformat într-o bătaie. Cu fiecare impact, plânsetele s-au amplificat.
Când simțea că se va dărâma, a ieșit afară, dorind libertatea. A ieșit îngrozită, dar salvată. Zhang, un vechi prieten, scăpând din neagră noapte, s-a năpustit asupra ei.
— Tu ești, nu? — a spus el.
— Boala asta… se va termina? — a întrebat ea, fluturând un zâmbet îngăduitor, dar rănit.
Leonardo a ieșit din întuneric, dus de cei patru; dar totul fusese depășit. Privi în jur, simțind că el și Lucia erau acum împletiți în aceleași răni și nevoi.
Rănile adunate și-au spus ultimele cuvinte, iar viața a apărut ca un nou start. Trebuiau să fugă… dar aveau în sfârșit un țel comun. Iar dragostea și nevoia prin care au trecut i-au legat iremediabil. Fie că ea era menajera, fie că el era un om de afaceri, îi unea un singur lucru: dorința de a supraviețui.