CUM A REUȘIT O PANADERĂ NECAZATĂ SĂ ÎNFRUNTE UN MAFIOT TEMUT: POVESTEA NEAȘTEPTATĂ A UNEI ÎNDRĂGOSTIRI IMPOSIBILE!

Unii nu sunt ceea ce par

„Te rog, nu mă face să depind de tine. Promite-mi că nu o vei face.” Vocea lui Luca suna neverosimil de fermă, îmbinându-se cu ecoul ușilor masive ale conacului. Sofia Bennett stătea pe marginea unei decizii care nu i-a aparținut niciodată, cu propriile ei visuri îngropate sub greutatea unei datorii neelucidate.

Elena o privi cu o intensitate neobişnuită, ochii ei mari și căprui sugerând un amestec de îngrijorare și speranță. „Sophia, ascultă-mă! E ceva ce trebuie să știi despre familia lui Luca înainte să iei o decizie.” Scena inedită era electrică; tensiunea plutea ca o ceată deasă în aer, interzicând orice respirație.

„Ce anume?” întrebă Sofia, neliniștită, în timp ce privirea-i se îndrepta spre Luca. Acesta se sprijinise de peretele rece, Dumnezeule, era un titan printre oameni, dar fața sa arăta vulnerabilitatea adâncă a unui om care știa ce este respingerea. Sofia și-a simțit inima cum se strânge în piept.

Elena zâmbi ușor, dar zâmbetul ei dura părea mai mult o mască. „Familia lui… nu e atât de simplă cum pare. Există o poveste pe care fratele meu o condamnă să rămână nespusă. Eu am descoperit-o accidental, dar nu am avut curaj să-i spun.”

Sofia se întreba ce secret poate să existe, ce tăcere adâncă să pecetluiască fericirea omului care stătea la câțiva pași de ea. „Din cauza staturii lui, a fost respins de multe femei. Crezi că mă tem de el? Eu sunt o simplă brutară!” gândurile ei zburaseră departe. „Eu nu-l voi respinge.”

Dar privirea lui Luca îi spunea altceva. Fața i se încruntase. „Sophia, nu are sens să continui. Este alegerea ta, dar eu… eu am fost respins de cinci ori. Poate că o a șasea oară va fi la fel.”

„Nu o să te resping, Luca! Nu o să ne lăsăm influențați de poveștile altora,” strigă Sofia, simțindu-se rănită de gândul că a ajuns să fie asociat cu acel perpetuum mobile al respingerii.

Văzându-și reflecția în ochii lui, își aminti de zilele fericite petrecute la brutăria de lângă mare. Îi plăcea să facă pâine, să pună toate ingredientele cu grijă, iar apoi să aștepte cu sufletul la gură ca aluatul să crească. Dar acum, în fața lui Luca, se simțea ca un aluat care s-a lăsat. „Trebuie să luptăm împreună, Luca! Nu vreau să par acest trofeu pe care cinci femei l-au abandonat.”

Un zâmbet mic începu să-i joace pe buze. „Asta, Sophia, e ceva ce nu am mai auzit. Îmi place de tine.”

Iar Elena, martoră la această desfășurare de forțe, întrebă într-un final: „Știți, de fapt, care este povestea tatălui tău? Care este legătura voastră adevărată?” Atmosfera se umplea de întrebări care cereau răspunsuri.

Sofia își strânse părul în spate, nervoasă. „Tatăl meu… el a împrumutat bani familiei lui Luca, dar eu nu știu detaliile. Tot ce știu este că am fost promisă lui Luca din cauza unei datorii pe care nu am întrebat-o.”

„Și crezi că o căsătorie poate șterge acea datorie?” întrebă Elena, ridicând sprâncenele, cu o uimire secretă dar și cu puțină neîncredere.

Sofia simți o apăsare pe piept, apoi răspunse, aproape timid: „S-ar putea să fie mai mult decât o plată. Poate că întâlnirea mea cu Luca este o oportunitate.”

„Îți dai seama că tot ce ai spus e imposibil? Mă împiedic, vorbesc prostii și mă tem de tot, dar mai ales de ceea ce pot provoca!”

Și, într-un moment de inspirație, îi strigă lui Luca: „Ești bolnav? De ce ești aici dacă nu te vrei?!”

Luca se uită la ea cu ochii mari, plini de furie și provocare, dar și de teamă. Niciun alt cuvânt nu fu rostit. Tăcerea creștea ca un vârtej, dar el nu se lăsa impresionat. „Dacă iubești cu adevărat, atunci nu vei fi doar o piesă pe tablă.”

Elena părea să spună ceva, iar Sofia se îndreptă către ea, dar îndemnul nu a fost necesar. „Dacă te căsătorești cu el, gândul că voi urmări fiecare decizie – fiecare lovitură – te va urmări toată viața. Vor exista războaie pentru putere, iar tu vei fi miza!”

Își dădu seama că mesajul era simplu: Jia Mai era un joc de șah, dar pentru ei era o parte din viață. Fiind jucătorul din spate, ea nu avea voie să piardă. Totuși… „Nu din cauza unei datorii voi putea să-l iubesc,” adăugă Sofia.

„Dar nu uita, Sofia: dragostea nu șterge obligațiile.” ultima propoziție a Elenei a răsunat ca un ecou în mintea ei.

Își dădu seama că își asumase deja riscul iar adevărul începuse să iasă la iveală. O căsătorie cu un șef de mafie nu era o alegere ușoară, dar va fi o alegere responsabilă. Deci, ce va face ea?

Luca părea că respira mai greu, valizele sentimentului îi apasă pe umăr, dar dorința de a-i dovedi lui Sophia că era importantă pentru el învăluia aerul din întreaga cameră. „Sophia,” murmura el în final. „Dacă ne căsătorim, vom fi o echipă. Tu și cu mine împotriva lumii.”

Inima ei se strânse, iar acele cuvinte îi pătrunseseră adânc în suflet. N-a mai fost vorba despre datorie, despre rusine, ci despre alegerea de a da o șansă dragostei, de a lupta împreună.

„Dai o șansă unei iubind. Și eu iubesc prăjiturile, iar acum, iubesc și pe tine.” Sophia a spus răspicat, lăsând în urmă temerile din trecut.

Da, se va căsători cu el. Nu pentru datorii, ci pentru a-și răscumpăra viața.