Partea 2
„Cassandra, nu te complica. Îți spun că nu este nevoie de…”, a încercat să mă oprească Gertrude, dar nu o mai ascultam. M-am întors și m-am concentrat pe Chloe, care tremura din nou, plângând cu sughițuri. „Dragă, o să fie bine. O să ne asigurăm că totul e în regulă”, i-am spus, încercând să-i aliniez frica.
Dr. Hayes a încercat să preia controlul situației. „Terminăm de făcut radiografia și vedem ce este acolo. Aceasta este cea mai bună opțiune pentru ea.” Voicea lui era calmă, dar ochii lui exprimau urgență.
Gertrude s-a retras din cameră, iar eu eram convinsă că avea un motiv întunecat pentru a pleca. Am încercat să scap de neliniștea care mă bântuia. Am dus-o pe Chloe la radiografie, iar ochii mei nu ieșeau de pe fața ei palidă, încercând să-i ofer un zâmbet de consolarea în timp ce asistenta îi explica ce se va întâmpla.
„Mami, de ce ești atât de îngrijorată?”, m-a întrebat Chloe, în timp ce o așezam pe masa de radiografie. „Uite, eu sunt bună!” Şi-a arătat un zâmbet mic, dar eu încă vedeam teroarea din privirea ei.
După câteva minute, rezultatul radiografiei a venit. Degetele doctorului au fost rapide și precise pe ecranul computerului. „Mă tem că am găsit ceva, doamnă”, a spus el, arătând o zonă întunecată pe imagine. „Aici este un obiect străin. Îl putem vedea clar, dar va trebui să intervenim imediat.”
Am simțit cum inima îmi îngheață. „Ce este?” am întrebat cu voce tremurândă.
Medicul s-a uitat la mine cu seriozitate. „Pare a fi un cuțit mic, sau poate un obiect ascuțit. Dar nu se știe exact cât de adânc a intrat. Trebuie să o supunem unei intervenții chirurgicale.”
„O, Doamne!”, am şoptit, realizând gravitatea situației. Ce s-ar fi putut întâmpla? De unde și-a putut procura Chloe o asemenea jucărie mortală? Stai, oare Gertrude a știut? Am început să-mi pun întrebări care mă făceau să mă simt din ce în ce mai neliniștită.
Chloe, la rândul ei, se uită la mine cu ochii mari și speriați. Am încercat să-mi ascund emoțiile, dar picăturile de transpirație îmi curgeau pe frunte. „Uite, draga mea, o să ai nevoie de puțină ajutor. Ne vom întoarce la bunăciune”, i-am spus cu zâmbetul pe buze, deși inima mea se frământa.
După ce doctorul a izbucnit instrucțiunile, am ieșit din cameră, dar am fost imediat interceptată de Gertrude în hol. „Ce ai aflat?” m-a întrebat ea cu o voce de gheață.
„A spus că există un obiect sub piele. Trebuie să o intervină”, am răspuns, încercând să îmi păstrez calmul.
Ochii ei s-au micșorat, iar fața a devenit palidă ca o cârpă. „Cassandra, nu lăsa să se facă operația!” vorbea aproape în șoaptă. „Trebuie să o duci acasă, acum!”
„Ești nebună? Trebuie să ne asigurăm că e bine!”, i-am răspuns, dispusă să-mi apăr fiica.
Atunci, toată tensiunea a explodat. „Cassandra, vezi ce ai provocat? Aceste vânătăi nu sunt din joacă! Nu e locul tău să te implici în asta, trebuie să plecăm!”, a strigat Gertrude, sfâșiind liniștea sufocantă a spitalului.
„De ce ești atât de îngrijorată de asta? Poate că ai știut de acest obiect?!”, am răbufnit, furia și frica amestecându-se într-un cocktail exploziv.
Privirea ei s-a transformat, teroarea fugind și lăsând locul unei priviri reci. „Nu te juca cu focul, Cassandra. Este mai bine să nu ne dăm seama de ce se ascunde. Aceasta este o problemă de familie.”
Am simțit cum pământul se clatină sub mine. Fiecare cuvânt pe care îl rostea părea să ascundă un secret sordid. „Ce vrei să spui prin asta? Ce ai de ascuns despre noi?!”
În acel moment, am realizat că nu mai era timp pentru reacții iraționale. Trebuia să ajung la vârful adevărului, chiar dacă aceasta ar însemnat să descopăr lucruri despre mama lui Christopher, despre familia noastră.
Chloe a fost dusă în operație, iar eu am rămas în așteptare, cu mii de gânduri zguduitoare. Toate acele zvonuri despre bunica Chloe mi-au lovit mințile ca o furtună. De ce ar fi vrut Gertrude să acopere ceva atât de grav?
Când operația s-a terminat, doctorul s-a întors, proaspăt și obosit. „A fost mai complicat decât ne-am așteptat. Obiectul era îngropat destul de adânc, dar am reușit să-l scoatem.” Așadar, el a făcut ceea ce trebuia. Dar privirea lui era gravă.
„Însă, mai există și o altă observație. Vânătăile de pe spatele ei nu se potrivesc deloc cu o joacă nevinovată.”
„Ce vrei să spui?” am întrebat, panicată.
„Aceasta are nevoie de investigații suplimentare. Am contactat poliția. E de datoria lor să cerceteze mai departe.”
Atunci am simțit lumea cum mi se prăbușește. Procuratura, autoritățile… nu, nu putea fi adevărat! Era prea mult și mă făcea să mă simt ca un animal captiv într-o colivie.
„Dar, de ce…?” m-am bâlbâit, labirintul întrebărilor devenind din ce în ce mai complex. De ce să anunțe poliția?
Chloe era inotdeauna la îndemână, iar eu n-am putut să mă opresc din a-mi îngădui gândul la Gertrude, la familia care părea atât de perfectă pe dinafară și care, dintr-o dată, se transformase într-o entitate întunecată, plină de lovituri ascunse.
Când s-a arătat poliția, am simțit o frică copleșitoare. Orice aș fi spus ar fi putut fi folosit împotriva mea. Dar era timpul să ne afirmăm în fața adevărului. Chloe avea nevoie de mine.
Așa că am decis. Voi spune tot ce știu. Ce va urma, nu pot anticipa. Dar sunt convinsă că, în fiecare țipăt de durere pe care l-a scos fiica mea, se ascundea un adevăr care aștepta să fie descoperit.
Am ridicat telefonul, îndreptându-l spre polițiști. „La ce oră trebuie să discutăm această situație?”, am întrebat ferm, lăsând frica să plece.
În sufletul meu, simțeam cum am câștigat prima bătălie, dar războiul se abătea, iar adevărul era mai aproape decât credeam.