Întoarcerea la amărăciune
Wojtek simțea că i se întoarce stomacul pe dos. Inima îi accelerase, iar palmele i se umezeau de transpirație. S-a uitat la medic, care îl privea acum cu un aer de nepatruns. Ania stătea lângă el, chipul ei era concentrat, dar în ochi i se ascundea ceva rece și calculat. Atât de mult, încât aproape că putea simți în aer chimia unui destin care se autoîndeplinea.
— Ce vrei să spui? — a întrebat, încercând să-și păstreze calmul, dar tonul îl trăda complet.
Medicul s-a uitat din nou la Ania, care i-a răspuns cu o privire provocatoare. Pătrundea în mintea lui, îi anticipa gândurile.
— Doamnă și domnule, ați primit deja rezultatele analizelor? — a întrebat medicul, iar în voce i se simțea o urmă de nerăbdare.
— Ce analize? — Wojtek a fost pentru o clipă destabilizat, încercând să articuleze un răspuns.
Ania a ridicat capul, iar privirea ei fermă i-a dat medicului și mai multă siguranță.
— Ar fi trebuit să vă trimit un raport detaliat. Cineva trebuia să vă informeze că ultimele analize arată anumite nereguli. Printre ele, și probleme legate de maturitatea spermatozoizilor.
Wojtek s-a simțit ca prins într-o capcană. Cuvintele medicului i se păreau goale, lipsite de sens, iar el nu voia să le accepte. Încerca să lupte cu gândurile care îl îngropau ca o avalanșă.
— Nu înțeleg ce legătură are asta cu copiii mei — a spus în cele din urmă, strângând din dinți.
Ania stătea lângă el, tăcută, dar prezența ei era imposibil de ignorat. Dacă ar fi putut, s-ar fi ascuns în spatele ei ca în spatele unui scut. Dar ea era deja parte din joc.
— E timpul să avem o conversație serioasă, Wojtek — a spus încet, vocea ei era calmă, dar încărcată de tensiune.
Wojtek a făcut instinctiv un pas înapoi. A simțit cum i se slăbesc picioarele și cum rușinea îi urcă în obraji. Nu, nu putea face asta acum. Nu în momentul acesta.
— Ania, nu înțeleg — a șoptit, ca o voce ruptă dintr-un suflet sfâșiat.
Privirea ei a devenit și mai intensă.
— Trebuie să privești adevărul în față.
Wojtek a inspirat adânc, simțind că se prăbușește. Ar fi vrut să se ascundă oriunde, dar nu putea fugi de propriile minciuni.
Demascarea
Mai târziu în acea noapte, Wojtek s-a întors în apartamentul de lux pe care îl ignorase atâta timp, însoțit de Magda. Luminile din living erau stinse, iar mirosul Aniei părea încă prezent în aer. S-a uitat la soția lui, care tocmai se ridica de pe canapea.
— Te așteptam — a șoptit ea.
Wojtek a închis ochii, ascultând liniștea grea a casei. În ultimii ani învățase că Ania nu era deloc naivă. Iar acum nu îi mai lăsa nicio scăpare.
— Trebuie să vorbim — a început ea, iar tonul ei era tare ca granitul.
Wojtek a evitat privirea ei.
— În primul rând, încetează să te mai uiți în jur. — Respirația ei era rapidă, iar pașii hotărâți.
Ani… — a început el, dar ea l-a întrerupt.
— Totul are sens, nu-i așa? Spune-mi, de ce a trebuit să organizezi toată mascarada asta? Ca să-ți ascunzi propria incapacitate? Ca să ascunzi adevărul de oameni?
Wojtek și-a coborât privirea în podea. Două adevăruri se ciocneau între ele, iar el nu mai avea nicio ieșire.
— Nu înțelegi! Nu e așa! — a strigat, încercând să țină în frâu tot ce îl devora pe dinăuntru.
Ania s-a apropiat. Degetele ei i-au atins ușor umărul, iar în ochii lor plini de determinare se adunaseră toate emoțiile nespuse.
— Dacă tot ce am construit este o mare ficțiune, nu vreau să fac parte din asta. Nu mă interesează cariera ta!
Wojtek s-a uitat la ea, iar în privirea lui s-a materializat un nor de rușine. Știa că Ania era deja în altă parte. Rece, îndepărtată, tare ca oțelul.
Pierderea de sine
Wojtek s-a blocat, gândindu-se la banii mărunți cheltuiți pe Magda, la bijuteriile strălucitoare care îl urcau artificial pe scara ierarhiei sociale.
Se gândea la cum o asigura pe Ania că ar trebui să fie mândră, când de fapt el însuși se simțea fără valoare.
— Wojtek… — vocea ei se stingea pe măsură ce realitatea devenea tot mai amară.
Prin mintea lui a trecut imaginea Magdei, la care nu putea înceta să se gândească. Copiii ei îi aparțineau, de atâtea ori celebrase momente care erau, în esență, false.
— Ai terminat cu asta sau abia începi, Wojtku? — vocea ei a devenit mai joasă. — Ai o singură viață, iar eu nu am de gând să fiu doar fundalul minciunilor tale.
Când gândurile s-au înăsprit, Wojtek a încremenit. Ciocnirea finală, din care nu mai exista întoarcere. Simțea că totul se prăbușește și nu putea opri asta. Fiecare cuvânt al Aniei îi pregătea o consecință inevitabilă.
Atât de mult voia să fugă. În depărtare simțea loviturile realității și un frig apăsător.
Ania a făcut un pas înapoi. Era soția lui, partenera lui și aliatul lui de nădejde, dar momentul acela dezvăluia adevărul ca niciodată înainte.
— Nu te mai întorci la Magda, nu-i așa? — a întrebat ea, iar cuvintele ei l-au străpuns ca o săgeată fierbinte.
Timpul a încetat să mai fie liniar. Minutele acelea erau pline de pulsații nervoase și o spaimă în creștere. Se simțea ca și cum viața lui s-ar fi prăbușit ca un castel de cărți și, cu fiecare clipă, se afunda tot mai mult în întuneric.
— Cum poți să-mi faci asta? — a șoptit el, iar mândria lui începea să se sfărâme.
Ania s-a oprit pentru o clipă, în mijlocul acelei situații absurde, între râs și isterie. În acea noapte, într-un spital din apropiere, cuvintele deveniseră arme.
— Trezește-te, Wojtek! — vocea ei era acum rece ca gheața. — E timpul să fii bărbat, nu un băiețel îmbrăcat în haine de adult.
A simțit cum sângele i se răcește în vene. Era una dintre acele propoziții finale care nu lăsau loc de interpretări — jocul se apropia de sfârșit.
Wojtek simțea că aceasta este sfârșitul poveștii pe care o construise. Sfârșitul spectacolului pe care îl regizase. Și în acea disperare a înțeles că nu va mai putea să-și deschidă aripile atât de ușor.
Ania a ieșit, trântind ușa în urma ei. Iar într-un colț al minții lui răsunau cuvintele lui Shimon — copiii nu vor fi niciodată cauza eșecului tău.
În altă parte a Varșoviei, un telefon suna. Magda aștepta. Wojtek știa că acesta era începutul unui nou sfârșit.