Edik a intrat în hol ca și cum nu ar fi deschis ușa, ci ar fi ocupat un spațiu care îi aparținea dintotdeauna. Cheile grele au fost aruncate cu zgomot pe polița de lângă ușă, iar clinchetul metalic s-a lovit dur de pereții înguşti ai apartamentului.
— Mamă, pregătește răsadurile, lopețile și tot ce mai trebuie! — a strigat el din prag, fără să mai aștepte să intre cu adevărat.
Nu a așteptat răspuns. Și-a scos adidașii din picioare dintr-o mișcare rapidă, fără să dezlege șireturile. În treningul gri, umplea aproape tot holul îngust.
— Deschidem sezonul!
Polina a ieșit încet din dormitor. Ținea în mâini un teanc de tricouri împăturite cu grijă, proaspăt călcate, așezate perfect una peste alta. Ochelarii prinși de un lănțișor subțire se legănau ușor la fiecare pas.
— Chiar de mâine? — a întrebat ea calm, fără nicio emoție, ca și cum ar fi verificat doar un detaliu.
— De ce să mai așteptăm? — a răspuns fiul, îndreptându-se deja spre sufragerie.
S-a lăsat pe canapea și și-a întins picioarele, ca și cum locul i-ar fi aparținut.
— Se apropie 1 Mai. Avem o grămadă de treabă. Trebuie reparată veranda, se dărâmă. Și sera ta… folia aia trebuie schimbată din nou. Anul trecut vântul a rupt tot.
Polina a așezat cu grijă hainele într-o valiză de plastic roșu-aprins, deschisă pe podea. Obiectul străin părea deplasat în ordinea liniștită a casei.
— Și, bineînțeles, facem grătar — a continuat Edik, frecându-și mâinile, deja încântat de idee.
— Noi luăm carnea cu băieții. Tu faci marinata. Aia cu chefir. Fă multă, o să ne fie foame.
Tonul lui nu era o rugăminte. Era o constatare. Ca și cum totul fusese deja stabilit.
Polina s-a oprit pentru o clipă, dar nu a spus nimic. Pe chipul ei nu era furie, ci o oboseală adunată în ani.
Așa începea de trei ani fiecare sezon.
Edik venea cu familia lui ca și cum ar fi venit acasă. Karina, soția lui, primul lucru pe care îl făcea era să întindă o pătură mare sub mărul bătrân, ca și cum ar fi marcat un teritoriu. Copiii alergau prin straturile de legume, călcând fără grijă răsadurile de căpșuni pe care Polina le îngrijea încă din primăvară.
Nimeni nu întreba dacă era în regulă.
Nimeni nu se gândea câtă muncă era în acel loc înainte să apară râsetele, fumul de la grătar și mirosul de carne.
Polina continua să împacheteze. Fiecare mișcare era calmă, aproape mecanică. Ca și cum nu ar fi aranjat doar lucruri, ci și gânduri.
Edik a pornit televizorul fără să întrebe. Sunetul comentariilor sportive a umplut camera și a acoperit liniștea.
— Știi, mamă — a spus el dintr-odată, fără să-și ia ochii de la ecran — e bine că avem locul ăsta. Grădina, căsuța… copiii au unde să se joace. Ne și relaxăm. Tu însăți ai spus că e pentru familie.
Polina a rămas nemișcată o clipă.
Da, spusese asta. Cu mult timp în urmă. Când cumpărase terenul împreună cu soțul ei. Când fiecare pom plantat însemna un viitor comun.
Acum, pomii crescuseră mari, dar nimeni nu-i mai vedea cu adevărat.
— Da — a răspuns ea încet. — Pentru familie.
Dar cuvântul nu mai avea aceeași greutate.
Edik nu a observat schimbarea. El era deja cu gândul la grătar, la bere, la discuții ușoare.
Polina a închis valiza.
Plasticul roșu a făcut un clic surd.
Un sunet final.
Pentru o clipă a rămas nemișcată, ca și cum ar fi cântărit o decizie care fusese deja luată de mult.
Edik s-a ridicat de pe canapea și s-a întins.
— Eu plec. Mai am treabă cu băieții. Mâine dimineață suntem la tine.
„La tine.”
Nu „la noi”. Nu „la căsuță”.
Polina nu l-a corectat. Nu o mai făcea de mult.
Când ușa s-a închis, apartamentul a devenit brusc mai mare. Liniștea s-a întors ca și cum așteptase acolo tot timpul.
Polina s-a așezat la masă.
A privit pe fereastră orașul care își continua viața obișnuită — mașini, oameni, destine străine.
Apoi a luat telefonul.
Pe ecran era un mesaj de la agentul imobiliar:
„Terenul a fost vândut. Documentele sunt pregătite pentru semnare.”
Polina a citit mult timp acele cuvinte.
Fără bucurie. Fără durere.
Doar o decizie liniștită, definitivă.
S-a ridicat și s-a îndreptat spre valiza roșie.
De data aceasta, înăuntru nu erau haine.
Ci sfârșitul unei etape din viața ei.