„„Țăranca mea de la sat azi își face bagajele și pleacă!” — se lăuda soțul, ducându-și amanta la banchetul firmei.
Siergiei iubea acel moment: când cheia se întorcea în broasca casei de la periferie cu un clic surd, ca și cum ar fi tăiat întreaga viață de dinainte cu o linie groasă și definitivă. Azi, acel sunet îi părea deosebit de dulce.
— Țăranca mea de la sat azi își face bagajele și dispare! — a spus la telefon, cu o satisfacție evidentă. — Îți poți imagina? Nici măcar o lacrimă. Stă ca un stâlp în mijlocul haosului ei. A spus că până la miezul nopții „părăsește locuința”.
La celălalt capăt al firului, amanta lui, tânăra Alina, a râs ușor, cristalin, ca un pârâu de primăvară.
Siergiei și-a imaginat-o imediat: picioare lungi, buze pline, zero celulită și — în mintea lui — zero gânduri inutile. O „actualizare” perfectă a vieții pentru un bărbat care, în sfârșit, își șterge versiunea veche.
— Vin după tine într-o oră — a spus el, apăsând butonul telecomenzii de la Mercedesul său.
— Pune rochia roșie. Azi la „Plaza” avem petrecere de firmă. Fuziune cu „Intex” — astfel de lucruri trebuie sărbătorite cu fast.
Siergiei era șeful departamentului de logistică într-o mare companie de transport. Sau cel puțin așa îi plăcea să creadă despre el.
În mintea lui, de jumătate de an se vedea deja în biroul de director regional. Șeful vechi urma să iasă la pensie, iar el își vedea numele pe plăcuța aurie de pe ușă. Meritase. Douăzeci de ani de muncă grea ca un bou.
Nu știa însă că superiorul său, Igor Borisovici, avea de mult alt plan. Alt candidat. O femeie din filiala „Intex”. Aceeași „țărancă de la sat” care — după el — „își făcea acum bagajele”.
Ludmila chiar își făcea bagajele. Dar fără lacrimi. Fără dramă. Cu o precizie rece, aproape chirurgicală.
Deschidea sertarele, muta hainele, ordona totul ca și cum ar fi executat o procedură bine cunoscută, nu ar fi închis un capitol de viață. Șosetele lui le-a pus în geantă fără ezitare. Lucrurile ei le aranja separat, calm, metodic.
Casa fusese cumpărată pe credit… pe numele ei. Și mașina la fel. Siergiei îi plăcea să spună că „așa e mai ușor pentru taxe”. Ea nu îl corectase niciodată. El a considerat asta comoditate. În realitate, era doar mai inteligentă decât și-a imaginat vreodată.
Iar azi nu ea pierdea casa.